Aplicația MyAccount

Ai toate serviciile într-un singur loc!

Cartela Bonus 48

Bonus

  • Promoțional, până la 31 ianuarie 2017,indiferent dacă ai o extraopțiune activă sau credit disponibil, comunici nelimitat prin SMS și MMS în rețelele mobile Telekom Romania, prin WhatsApp (pe durata promoțională a acestor aplicații), în perioada de valabilitate a cartelei. Traficul național nelimitat în aplicația WhatsApp se poate utiliza gratuit doar pentru transferul de poze, mesaje text, audio și video.
  • Cartela BONUS 48 este gratuită şi îţi oferă 48 Euro credit bonus, câte 1 Euro credit lunar timp de 48 luni de la activare, în perioada de valabilitate a cartelei.
  • Cartela BONUS 48 nu are credit iniţial, iar pentru activare tot ce trebuie să faci este să efectuezi o reîncărcare de minimum 4 Euro (5.96 Euro TVA inclus) sau 5 Euro (6.20 Euro TVA inclus) utilizând cartele valorice, reîncărcarea electronică sau reîncărcare directă în magazinele Telekom Romania..
  • Bonusul lunar de 1 Euro credit se acordă începând din momentul activării şi, ulterior, în prima zi a fiecărei luni timp de 47 de luni în perioada de valabilitate a cartelei, în total 48 Euro credit bonus.

Valabilitate

  • Perioada de valabilitate este de 2 luni, în care vei putea iniţia şi primi apeluri şi mesaje sau utiliza alte servicii Telekom Romania Mobile, în cazul în care alegi să-ţi activezi Cartela Bonus 48  folosind o valoare de încărcare intre 4 şi 10 Euro credit.
  • Perioada de valabilitate este urmată de încă 11 luni de graţie, în care poţi fi apelat şi poţi apela doar numere gratuite (*100# sau1234) şi pe cel de urgenţă - 112.
  • Creditul neutilizat în perioada de valabilitate se păstrează în perioada de graţie şi vei putea să îl utilizezi din nou după efectuarea unei reîncărcări şi extinderea perioadei de valabilitate.
  • În cazul în care, în perioada de graţie, efectuezi o reîncărcare folosind o cartelă valorică, prin efectuarea unei reîncărcări electronice sau prin reîncărcare directă, perioada de valabilitate a contului este determinată de valoarea reîncărcării. Reîncarci cu o valoare mai mare, beneficiezi de o perioadă de valabilitate mai mare.
  • Dacă perioada de graţie a expirat fără să reîncarci, numărul tău va fi deconectat din reţeaua Telekom Romania.
  • Important: bonusul lunar nu este acordat în perioada în care telefonul tău este restricţionat pe motiv de furt.

Activare

Cu ajutorul Cartelei BONUS 48 te conectezi la reţeaua Telekom Romania urmând instrucţiunile de mai jos:

  • asigură-te că bateria telefonului tău este încărcată;
  • introdu cartela SIM în telefon şi deschide-l, apăsând tasta ON/OFF pentru câteva secunde;
  • tastează codul PIN 1 care apare pe spatele cartelei SIM şi apasă apoi tasta OK;
  • pe ecranul telefonului va apărea un mesaj de confirmare a codului PIN, apoi va fi identificată reţeaua Telekom.RO.

Te-ai conectat la reţeaua Telekom Romania! Acum, pentru a putea activa Cartela BONUS 48, trebuie să efectuezi reîncărcarea utilizând codul obţinut în prealabil; pentru aceasta, poţi să suni gratuit la *100# sau 1234 (sau să tastezi direct pe telefon: *135*cod secret de reîncărcare# şi apoi tasta de apel).

Din momentul primirii mesajului de confirmare a reîncărcării, vei putea apela orice număr doreşti şi vei avea acces la toate serviciile Telekom Romania Mobile!

Imediat vei primi încă un mesaj, prin care ţi se va confirma primirea bonusului de 1 Euro.

Codul PIN 1 asigură securitatea cartelei tale. De aceea, îţi recomandăm să schimbi codul PIN 1 iniţial cu un cod secret de 4 cifre, ştiut doar de tine. Vei avea nevoie de acest cod de fiecare dată când îţi deschizi telefonul.

În cazul în care introduci codul PIN 1 greşit de 3 ori consecutiv, cartela SIM se va bloca automat. Pentru deblocare, va trebui să introduci codul PUK 1 pe care îl vei găsi tipărit pe spatele cartelei SIM. În cazul în care pierzi codurile de deblocare, îţi recomandăm să apelezi Serviciul Vânzări şi Relaţii cu Clienţii, la numărul 021 404 1234.

Notă: Codul utilizatorului pe care îl gaseşti în pachetul cu Cartela BONUS 48 este necesar pentru a putea utiliza anumite servicii Telekom Romania Mobile. Îţi recomandăm să păstrezi acest cod pentru a putea fi identificat atunci când vei dori activarea anumitor servicii Telekom Romania Mobile.

Bine de știut

Pentru a facilita accesul tău la cele mai bune oferte, pe Cartela Bonus 48 este deja activată cea mai avantajoasă extraopţiune în funcţie de valoarea de reîncărcare aleasă pentru activarea cartelei.

 - Extraopţiunea Extra S pentru reîncărcare între 4.95 și 5.94 Euro

 - Extraopţiunea Extra Date M pentru reîncărcare între 5.95 și 6.94 Euro

 - Extraopţiunea Extra L pentru reîncărcare de minim 6.95 Euro și 7.94 Euro

 - Extraopţiunea Extra XL pentru reîncărcare peste 7.94 Euro;

Exemplul 1:

 În momentul în care activezi Cartela Telekom cu o reîncărcare de 10 Euro credit:

- vei primi în mod automat Extraopțiunea Extra XL la prețul de 7,95 euro credit lunar cu următoarele beneficii: 2000 minute naționale/fix internaționale/ SMS-uri naționale, 2 GB trafic de date la viteză 4G, 300 minute internaționale către şi NELIMITAT minute + SMS-uri în rețelele Telekom Romania.

 - se vor retrage 7.95 Euro credit, contravaloarea extraopțiunii activate pe cont, din cei 10 Euro credit reîncărcați pentru activarea cartelei;

 - vei avea pe cont beneficiile Extraopțiunii Extra XL + 2.05 Euro credit diferență de credit rămasă din creditul reîncărcat.

 Exemplul 2:

 În momentul în care activezi Cartela Telekom cu o reîncărcare de 7 Euro credit:

 - vei primi în mod automat Extraopțiunea Extra L la prețul de 6,95 euro credit lunar cu următoarele beneficii: 1500 minute naționale/fix internaționale/SMS-uri naționale, 250 minute internaționale către mobil, 1.5GB  trafic de date la viteză 4G şi NELIMITAT minute + SMS-uri în rețelele Telekom Romania.

 - se vor retrage 6.95 Euro credit, contravaloarea extraopțiunii activate pe cont, din cei 7 Euro credit reîncărcați pentru activarea cartelei;

 - vei avea pe cont beneficiile Extraopțiunii Extra L + 0.05 Euro credit diferență de credit rămasă din creditul reîncărcat.

 Exemplul 3:

 În momentul în care activezi Cartela TELEKOM cu o reîncărcare de 6 Euro credit:

 - vei primi în mod automat Extraopțiunea Extra Date M la preț promoțional de 5,95 credit lunar cu următoarele beneficii: 1000 minute naționale/fix internaționale/SMS-uri naționale, 200 minute internaționale către mobil bonus, 1GB trafic de date la viteză 4G şi NELIMITAT minute + SMS-uri în rețelele Telekom Romania.

 - se vor retrage 5.95 Euro credit, contravaloarea extraopțiunii activate pe cont, din cei 6 Euro credit reîncărcați pentru activarea cartelei;

 - vei avea pe cont beneficiile Extraopțiunii Extra Date M + 0.05 Euro credit diferență de credit rămasă din creditul reîncărcat.

 Exemplul 4:

 În momentul în care activezi Cartela TELEKOM cu o reîncărcare de 5 Euro credit:

 - vei primi în mod automat Extraopțiunea Extra S cu următoarele beneficii: NELIMITAT minute + SMS-uri în rețelele Telekom Romania, 500 minute naționale/fix internaționale/SMS-uri naționale, 100 minute internaţionale către mobil şi 500MB trafic de date.

- se vor retrage 4.95 Euro credit, contravaloarea extraopțiunii activate pe cont, din cei 5 Euro credit reîncărcați pentru activarea cartelei;

- vei avea pe cont beneficiile Extraopțiunii Extra S + 0.05 Euro credit diferența de credit ramasa din creditul reîncărcat.

În cazul în care vrei creditul înapoi pentru a activa o altă extraopţiune sau pentru a-l utiliza pentru a avea acces la alte servicii decât cele incluse în extraopţiune, poţi trimite un SMS gratuit la 123 (disponibil doar pe teritoriul României) cu textul “CREDIT” în maximum 24 de ore de la activarea cartelei SIM.

Vei primi creditul înapoi dacă nu ai consumat din beneficiile incluse în extraopţiune şi nu ai activat o altă ofertă pe cont. Telekom Romania Mobile îţi returnează valoarea extraopţiunii iar creditul returnat poate fi folosit aşa cum doreşti.

Reîncărcare

  • Vezi aici modalitățile de reîncărcare.